Politica de confidentialitate

Data intrării în vigoare: 22.05.2018

 

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE A UNIVERSAL MUSIC GROUP

 

Prezenta politică de confidențialitate specifică temeiul în virtutea căruia vor fi prelucrate de către noi orice informații (care pot include date cu caracter personal, astfel cum se definește în legea privind protecția datelor) pe care le colectăm de la dvs. sau pe care ni le furnizați, prin intermediul acestui site, al aplicației sau al serviciului („Site”-ul). Vă rugăm să citiți cu atenție prevederile de mai jos, pentru a înțelege practicile noastre privitoare la informațiile dvs. și la modul în care le vom trata.

Vă rugăm să faceți clic pe secțiunile de mai jos, pentru a afla mai multe despre politica noastră de confidențialitate:

·         CINE SUNTEM NOI

·         CONTACT

·         INFORMAȚII PE CARE LE PUTEM COLECTA DE LA DVS.

·         INFORMAȚII PE CARE LE COLECTĂM DIN ALTE SURSE

·         MODUL ÎN CARE POT FI UTILIZATE INFORMAȚIILE DVS.

·         DIVULGAREA INFORMAȚIILOR DVS.

·         STOCAREA ȘI TRANSFERUL DATELOR

·         MODULE COOKIE

·         REȚELE DE SOCIALIZARE ȘI ALTE PĂRȚI TERȚE CARE FURNIZEAZĂ CONȚINUT, MATERIALE PUBLICITARE SAU FUNCȚIONALITĂȚI CU PRIVIRE LA SERVICIILE NOASTRE

·         COPIII

·         DREPTURILE DVS.

·         DREPTURILE DVS. PRIVIND CONFIDENȚIALITATEA, APLICABILE ÎN CALIFORNIA

·         LEGĂTURI CĂTRE SITE-URILE WEB ALE TERȚELOR PĂRȚI

·         MODIFICĂRI ADUSE POLITICII NOASTRE DE CONFIDENȚIALITATE

·         UTILIZATORII DIN UNIUNEA EUROPEANĂ

 


 

CINE SUNTEM NOI

Prezentul site este operat de Universal Music Romania SRL strada General Dona nr. 16, corp A, sector 1, Bucuresti („Noi”), Registrul de evidenta a prelucrarilor de date cu caracter personal sub numarul 5398, care este operator de date responsabil de prelucrarea datelor cu caracter personal, în conformitate cu legislația aplicabilă privind protecția datelor. Putem partaja datele dvs. cu caracter personal cu UMG Recordings Services Inc., cu sediul situat la adresa: 2220 Colorado Avenue, Santa Monica, California, S.U.A., în calitate de operator independent de date, în conformitate cu legislația aplicabilă privind protecția datelor. Atât Universal Music Romania SRL, cât și UMG Recordings Services Inc., fac în mod separat divulgările prevăzute în această Politică de confidențialitate în ceea ce vă privește (și, dacă este cazul, referirile din această Politică de confidențialitate la termenul „noi” se va considera că se referă la UMG Recordings Services Inc. în acest sens).

Astfel cum se utilizează în această Politică de confidențialitate, sintagma „Societățile UMG” include toate entitățile pe care UMG le controlează, care controlează UMG sau care se află sub control comun alături de UMG, ceea ce include sucursalele, societățile în participațiune sau alte societăți în care UMG deține o participație substanțială.

CONTACT

Întrebările, comentariile și solicitările privitoare la această politică de confidențialitate pot fi transmise efectuând clic aici, sau prin e-mail, la adresa relevantă specificată mai sus.

Puteți contacta Responsabilul cu protecția datelor din cadrul UMG, efectuând clic aici sau trimițând un e-mail la adresa: privacy.officer@umusic.com.

Pentru întrebări, comentarii sau solicitări care nu au legătură cu această politică de confidențialitate, vă invităm să consultați aceste întrebări frecvente, privind modul în care puteți contacta UMG.

INFORMAȚII PE CARE LE PUTEM COLECTA DE LA DVS.

În momentul în care utilizați Site-ul sau în care ne contactați prin e-mail, prin rețelele de socializare, SMS, telefon sau prin alte metode, putem colecta și prelucra următoarele date despre dvs.:

·         informații pe care ni le comunicați și care includ:

o    formularele completate de către dvs. pe Site;

o    conținutul corespondenței purtate cu noi prin telefon, e-mail sau în alt mod;

o    înregistrarea pe Site;

o    abonamentele sau comenzile plasate pe Site;

o    participarea la forumuri de discuții sau la alte funcții ale rețelelor de socializare de pe Site;

o    participarea la un concurs, promoție sau sondaj;

o    dacă este cazul, CV-ul dvs., istoricul profesional sau alte informații privind candidatura dvs. pentru un post;

o    raportarea unei probleme sau solicitarea de asistență pentru Site.

Informațiile pe care ni le furnizați pot include numele dvs., adresa, adresa de e-mail și numărul de telefon, data nașterii, informații privind plata, descrierea personală, fotografii, imagini sau comentarii.

·         Informații pe care le colectăm despre dvs.

Cu privire la fiecare dintre vizitele dvs. pe Site-ul nostru, putem colecta automat următoarele informații:

o    Informații tehnice, inclusiv adresa IP, informații de autentificare, tipul și versiunea browserului, configurările privind fusul orar, tipurile și versiunile plugin-urilor din browser, sistemul și platforma de operare;

o    Informații despre vizita dvs., inclusiv secvența completă de clicuri din paginile web, către, prin și dinspre Site-ul nostru (inclusiv data și ora);

o    Paginile pe care le-ați vizualizat sau căutat; timpul de răspuns al paginilor, erorile de descărcare, durata vizitelor pe anumite pagini, informații privind interacțiunile cu paginile (precum derulare, clicuri și trecerile cu mouse-ul), precum și metodele utilizate pentru a naviga pe alte pagini ulterioare.

 

Putem, de asemenea, să colectăm informații despre dispozitivele dvs. (inclusiv telefoane, computere sau alte dispozitive) de pe care accesați și vizitați Site-urile noastre. Aceste informații pot include identificatoarele unice ale dispozitivelor și informații privind rețelele mobile (inclusiv numărul de telefon), adresa IP, limba și fusul orar, sistemul de operare, versiunea hardware și locațiile dispozitivelor (inclusiv locațiile geografice specifice, spre exemplu prin semnale GPS, Bluetooth sau WiFi).

INFORMAȚII PE CARE LE COLECTĂM DIN ALTE SURSE

De asemenea, colaborăm îndeaproape cu părți terțe (inclusiv, de exemplu, parteneri de afaceri, subcontractanți din domeniul serviciilor tehnice, de plată și de livrare, rețele publicitare, furnizori de servicii de analiză, rețele de socializare precum Facebook și Twitter, furnizori de informații de căutare, agenții de informații privind creditele și părți terțe care permit funcționalitatea de autentificare și integrarea cu rețelele de socializare) și putem primi de la ele informații despre dvs.

Dacă alegeți să utilizați funcționalități de pe acest Site sau de pe alte site-uri UMG care se conectează la profilurile, conturile sau serviciile dvs. online (inclusiv la conturile de pe rețelele de socializare) („Conturi conectate”), putem colecta orice informații ne permiteți prin configurările dvs. în privința acestor Conturi conectate. De exemplu, dacă vă autentificați pe site-ul nostru folosindu-vă contul de Facebook și dacă alegeți să permiteți ca Facebook să ne comunice profilul dvs., putem colecta respectivele informații. Informațiile pe care le primim prin Conturile conectate includ adresa de e-mail, prenumele și numele, locația (orașul și țara de domiciliu), genul, data nașterii, aprecierile dvs., postările sau alte activități ale dvs. de pe rețelele de socializare. Vă rugăm să revedeți configurările privind confidențialitatea aferente Contului dvs. conectat, pentru a controla ce informații ne furnizați prin această opțiune.

În cazul în care candidați pentru un post la UMG, putem utiliza informațiile pe care ni le furnizați pentru a comunica cu părți terțe legat de candidatura dvs., în măsura permisă prin lege, inclusiv pentru a vă verifica acreditările, istoricul profesional, referințele, a derula verificări ale antecedentelor dvs. sau în alte scopuri legate de candidatura dvs.

MODUL ÎN CARE POT FI UTILIZATE INFORMAȚIILE DVS.

Putem utiliza informațiile pe care le deținem despre dvs. în următoarele moduri:

·         pentru a ne ajuta să răspundem solicitărilor dvs.;

·         pentru a vă oferi informații privind artistul Universal Music relevant;

·         pentru a vă oferi sau a le permite părților terțe selectate să vă ofere informații despre alte produse și servicii pe care le oferim și care sunt similare celor pe care le-ați achiziționat sau despre care ați întrebat deja sau care considerăm că v-ar putea interesa;

·         pentru a vă transmite sugestii și recomandări, atât dvs., cât și altor utilizatori ai Site-ului nostru, cu privire la produse sau servicii care v-ar putea interesa, pe dvs. sau pe ei;

·         pentru a furniza sau a le permite părților terțe să furnizeze materiale publicitare dirijate prin intermediul site-urilor pe care le vizitați, cu privire la produse și servicii care vi se pot părea interesante (mai multe informații în acest sens sunt disponibile în Politica noastră privind modulele cookie, disponibilă mai jos);

·         pentru a măsura sau a înțelege eficiența materialelor publicitare pe care vi le afișăm, dvs. și altor persoane, și pentru a vă oferi materiale publicitare relevante;

·         pentru a urmări evoluția și numărul de participări la concursuri și promoții.

·         pentru a vă permite să interacționați cu Site-ul nostru, de exemplu publicând comentarii, sau să partajați informații de pe Site-ul nostru pe platforme de socializare terțe;

·         pentru a ne îndeplini obligațiile ce decurg din orice contracte încheiate între dvs. și noi și pentru a vă oferi informațiile, produsele și serviciile pe care le solicitați de la noi;

·         pentru a vă administra accesul la servicii sau pentru a vă înștiința cu privire la modificările aduse serviciilor;

·         pentru a respecta cerințele prevăzute prin legi și reglementări;

·         pentru administrarea Site-ului nostru și pentru operațiunile interne, inclusiv pentru depanare, analiză de date, testare, cercetare și în scopuri statistice și de sondare a opiniei;

·         pentru a ne îmbunătăți Site-ul, astfel încât să ne asigurăm că conținutul său este prezentat în cel mai eficient mod pentru dvs. și pentru computerul dvs.;

·         ca parte a eforturilor noastre de a păstra siguranța și securitatea Site-ului nostru;

·         dacă ați candidat pentru un post în cadrul UMG, pentru a analiza, a verifica și a evalua informațiile din candidatura dvs.

Putem combina informațiile pe care le primim din alte surse cu informațiile pe care ni le comunicați și cu informațiile pe care le colectăm despre dvs. (inclusiv informații legate de dispozitivele dvs.). Putem utiliza aceste informații combinate în scopurile menționate mai sus.

Pentru a clarifica aceste aspecte, dacă sunteți un artist UMG, iar Site-ul intră sub incidența plății de redevențe și a relației dvs. comerciale cu UMG, UMG, în acest caz, va utiliza numai informațiile dvs. colectate de pe respectivul Site, pentru a facilita plata redevențelor și gestionarea de către UMG a relației sale comerciale cu dvs., precum și în alte scopuri convenite în contractul dvs. de artist cu UMG.  

DIVULGAREA INFORMAȚIILOR DVS.

Putem partaja datele dvs. cu caracter personal cu orice Societate UMG, enumerată aici, precum și cu părțile terțe selectate, printre care se află:

·         parteneri de afaceri, furnizori și subcontractanți, pentru executarea oricărui contract pe care îl încheiem cu aceștia sau cu dvs., în scopul de a vă furniza un produs sau un serviciu;

·         parteneri de afaceri, furnizori și subcontractanți, pentru a vă oferi informații despre promoții și oferte;

·         artiști relevanți ai Universal Music și/sau reprezentanții acestora;

·         agenții de publicitate, rețele de publicitate și rețele de socializare, care au nevoie de date pentru a selecta și a afișa materiale publicitare relevante pentru dvs. și pentru alte persoane. De asemenea, putem utiliza informații agregate și alte informații pentru a ajuta agențiile de publicitate să ajungă la audiența pe care o vizează. Putem utiliza datele cu caracter personal pe care le-am colectat de la dvs. pentru a ne permite să respectăm dorințele partenerilor noștri de publicitate, afișând mesajele lor publicitare către respectiva audiență vizată;

·         furnizori de servicii de analiză și motoare de căutare, care ne oferă asistență pentru îmbunătățirea și optimizarea Site-ului nostru;

·         părți terțe, în momentul în care sunteți de acord cu respectiva partajare sau o solicitați.

Putem divulga datele dvs. cu caracter personal către părți terțe:

·         în situația în care ne vindem sau cumpărăm activitatea sau activele și, în acest caz, putem divulga datele dvs. cu caracter personal către potențialul vânzător sau cumpărător al activității sau al activelor;

·         dacă Societatea UMG care controlează acest Site sau, în mod substanțial, toate activele sale, este achiziționată de o parte terță, datele cu caracter personal deținute de aceasta cu privire la clienții săi vor fi unul dintre activele transferate;

·         dacă avem obligația de a divulga sau a partaja datele dvs. cu caracter personal pentru a respecta o obligație prevăzută prin lege, sau pentru a pune în executare sau a aplica prevederile condițiilor noastre de utilizare sau ale altor contracte, sau pentru a proteja drepturile, proprietatea sau siguranța Societăților UMG, a clienților noștri sau a altor entități. Aceasta include schimbul de informații cu alte societăți și organizații, în scopul protejării împotriva fraudelor și al reducerii riscului de creditare;

·         către orice parte terță, dacă acest lucru este permis prin lege.

STOCAREA ȘI TRANSFERUL DATELOR

Toate informațiile pe care le furnizați pot fi prelucrate, stocate, transferate sau accesate de entități din întreaga lume, astfel cum se descrie în această politică. Vom întreprinde măsuri pentru a ne asigura că datele dvs. sunt tratate în mod securizat și în conformitate cu prezenta Politică de confidențialitate. Am instituit proceduri tehnice și organizaționale menite să protejeze informațiile pe care le colectăm de pe acest Site.

Din nefericire, transmiterea de informații pe internet nu este complet securizată. Deși vom depune toate eforturile pentru a vă proteja datele cu caracter personal, nu putem garanta securitatea datelor dvs. transmise către Site-ul nostru; orice transmitere se realizează pe propriul dvs. risc.

MODULE COOKIE

Site-ul nostru utilizează module cookie și alte tehnologii de urmărire pentru a vă diferenția de alți utilizatori ai Site-ului nostru. Aceasta ne ajută să vă oferim o experiență bună atunci când navigați pe Site-ul nostru și, de asemenea, ne permite să ne îmbunătățim Site-ul. Pentru informații detaliate despre modulele cookie și despre alte tehnologii pe care le utilizăm, precum și despre scopurile în care le folosim, vă invităm să consultați Politica privind modulele cookie, disponibilă mai jos.

REȚELE DE SOCIALIZARE ȘI ALTE Părți terțe care furnizează conținut, MATERIALE PUBLICITARE sau funcționalități ale serviciilor noastre

 

O parte din conținutul, materialele publicitare și funcționalitățile de pe Site-ul nostru poate fi furnizată de părți terțe care nu sunt afiliate cu noi. De exemplu, puteți avea oportunitatea de a vă autentifica pe Site-ul nostru folosind servicii de autentificare precum Facebook Connect sau un furnizor OpenID. Aceste servicii vor autentifica identitatea dvs. și vă vor oferi opțiunea de a partaja cu noi anumite date cu caracter personal. Serviciile precum Facebook Connect vă oferă opțiunea de a publica pe pagina dvs. de profil informații cu privire la activitățile dvs. pe acest Site, comunicându-le altor persoane din rețeaua dvs.

Agențiile de publicitate terțe pot fi prezente pe Site-urile noastre. Acestea, alături de alte părți terțe, pot colecta sau pot primi anumite informații despre utilizarea de către dvs. a Site-urilor noastre, inclusiv prin utilizarea de module cookie și de alte tehnologii internet, iar aceste informații pot fi colectate în timp și combinate cu informațiile colectate de pe diferitele site-uri și prin diverse servicii online.

 

Unele dintre aceste societăți participă la programe dezvoltate în domeniu, concepute pentru a le oferi consumatorilor opțiuni despre acceptarea sau refuzarea mesajelor publicitare direcționate. Vă rugăm să vizitați site-urile operate de Network Advertising Initiative (Inițiativa pentru Publicitatea în Rețea) și Digital Advertising Alliance (Alianța pentru Publicitatea Digitală).

 

 

Copiii

Acest Site nu se adresează copiilor (astfel cum se definește prin legislația locală), iar UMG nu colectează cu bună-știință informații de la copii (astfel cum se definește prin legislația locală), fără consimțământul parental, cu excepția situației în care aceste acțiuni se realizează conform legilor în vigoare.

DREPTURILE DVS.

Puteți avea dreptul, în conformitate cu legea aplicabilă, să vă opuneți la sau să solicitați restricționarea prelucrării datelor dvs. cu caracter personal, precum și să solicitați accesarea, corectarea, ștergerea și portabilitatea propriilor dvs. date cu caracter personal, contactându-ne astfel cum se descrie în secțiunea „Contact” de mai jos. Dacă solicitați aceste informații, vă putem cere să vă demonstrați identitatea, folosind mijloacele de identificare aprobate.

De asemenea, puteți avea dreptul, în conformitate cu legislația aplicabilă, de a înainta o reclamație la o autoritate de supraveghere, dacă considerați că prelucrarea de către noi a datelor dvs. cu caracter personal încalcă legile aplicabile.

Aveți responsabilitatea de a menține actualitatea informațiilor dvs. Vă puteți actualiza informațiile, contactându-ne astfel cum se descrie în secțiunea „Contact” de mai jos.

Vom păstra informațiile dvs. atât timp cât contul dvs. este activ, sau cât va fi nevoie pentru a vă furniza serviciile. Vom păstra și utiliza informațiile dvs., astfel cum va fi necesar pentru a ne respecta obligațiile prevăzute prin lege, pentru a soluționa litigiile și a ne pune în aplicare contractele.

Dacă doriți să vă abonați la buletinul/buletinele noastre informative, vom utiliza numele și adresa dvs. de e-mail pentru a vi le trimite. Din respect pentru viața dvs. privată, puteți alege să nu mai primiți e-mailurile cu buletinul nostru informativ sau cu comunicările de marketing, urmând instrucțiunile de dezabonare incluse în respectivele e-mailuri, accesând preferințele de e-mail din configurările contului dvs. sau contactându-ne astfel cum se descrie în secțiunea „Contact” de mai jos.

Dacă ați candidat pentru un post în cadrul UMG, puteți avea anumite drepturi în conformitate cu legile dvs. locale, în privința candidaturii dvs. sau a evaluării acesteia de către noi. Puteți transmite orice solicitări de a vă exercita drepturile, astfel cum se descrie în secțiunea „Contact” de mai jos.

DREPTURILE DVS. PRIVIND CONFIDENȚIALITATEA, APLICABILE ÎN CALIFORNIA

Locuitorii din California pot refuza partajarea informațiilor ce permit identificarea lor personală cu părți terțe, în scopurile de marketing direct ale respectivelor părți terțe, contactându-ne astfel cum se descrie în secțiunea „Contact” de mai jos.

Semnale Do Not Track și mecanisme similare. Unele browsere pot transmite semnale „Do Not Track” către site-urile și alte servicii online cu care comunică utilizatorul. Nu există niciun standard la nivel de industrie care să reglementeze dacă sau ce anume trebuie să facă site-urile în momentul în care primesc aceste semnale. La momentul de față, UMG nu întreprinde nicio acțiune ca răspuns la aceste semnale.

LEGĂTURI CĂTRE SITE-URI WEB ALE TERȚELOR PĂRȚI

Site-ul nostru, buletinele noastre informative și alte comunicări pot conține legături către și de la site-urile rețelelor noastre partenere, ale agențiilor de publicitate și ale afiliaților noștri. Dacă urmați o legătură către oricare dintre aceste site-uri, vă rugăm să rețineți că aceste site-uri au propriile lor politici de confidențialitate și că nu acceptăm nicio responsabilitate sau răspundere în legătură cu aceste politici.

MODIFICĂRI ADUSE POLITICII NOASTRE DE CONFIDENȚIALITATE

Orice modificări importante pe care le putem aduce politicii noastre de confidențialitate, în viitor, vor fi publicate pe această pagină înainte de intrarea în vigoare a modificării și/sau vă vom înștiința prin intermediul Site-ului sau, dacă este cazul, prin e-mail. Vă rugăm să reveniți frecvent, pentru a vedea orice actualizări sau modificări aduse politicii noastre de confidențialitate.

UTILIZATORII DIN UNIUNEA EUROPEANĂ

Această secțiune din prezenta Politică de confidențialitate se aplică numai dacă utilizați Site-ul dintr-un stat membru al Uniunii Europene și completează informațiile din această Politică de confidențialitate.

Temeiul juridic în baza căruia se realizează prelucrarea datelor: Prelucrăm date cu caracter personal în scopurile prevăzute în această Politică de confidențialitate, astfel cum se descrie mai sus. Temeiul juridic în baza căruia prelucrăm date cu caracter personal include prelucrarea care este: necesară pentru executarea contractului încheiat între dvs. și noi (de ex., pentru a vă furniza serviciile pe care le solicitați și pentru a vă identifica și autentifica astfel încât să puteți utiliza Site-ul); necesară pentru respectarea cerințelor prevăzute prin lege (de ex., pentru a respecta normele contabile aplicabile și pentru a efectua divulgările obligatorii către autoritățile de aplicare a legii); necesară pentru interesele noastre legitime (de ex., pentru a ne administra relația cu dvs. și pentru a ne îmbunătăți Site-ul) și, de asemenea, necesară în baza consimțământului clienților noștri (de ex., pentru a comunica cu dvs. în privința produselor și a serviciilor noastre și pentru a vă oferi informații de marketing), consimțământ care poate fi retras ulterior în orice moment (utilizând configurările privind preferințele din e-mailuri sau de pe Site-urile noastre,folosind acest formular sau trimițându-ne un e-mail astfel cum se prevede în secțiunea Contact), fără a afecta caracterul legitim al prelucrării bazate pe consimțământ, realizată înainte de retragerea acestuia.

Putem utiliza tehnologii automate de luare a deciziilor, inclusiv crearea de profiluri, pentru a susține activitățile noastre de prelucrare de date. Capacitățile noastre automate de luare a deciziilor includ algoritmi logici ce încearcă să identifice artiștii, muzica, comunicările, produsele sau ofertele care credem că v-ar putea interesa. Folosirea acestor algoritmi logici ne ajută să vă personalizăm interacțiunile cu UMG și artiștii UMG. Pentru dvs., aceasta înseamnă că puteți vedea mesajele publicitare online, comunicările de marketing direct (dacă v-ați abonat) sau alte mesaje publicitare sau de marketing ori oferte speciale, în funcție de activitatea dvs. pe Site-urile noastre sau de interacțiunile cu Societățile UMG sau cu partenerii noștri terți.

În anumite situații, vi se poate solicita să ne comunicați date cu caracter personal spre a fi prelucrate astfel cum se descrie mai sus, astfel încât să vă putem oferi spre utilizare toate funcționalitățile Site-ului.

 

Transferuri internaționale

Partajarea de către noi a datelor dvs. cu caracter personal, în conformitate cu prezenta Politică de confidențialitate, poate implica transferul datelor dvs. în exteriorul Spațiului Economic European (SEE). În orice moment în care transferăm datele dvs. cu caracter personal în exteriorul SEE, ne asigurăm că se aplică un grad similar de protecție prin implementarea a cel puțin uneia dintre următoarele măsurile de siguranță, în cazurile cerute de lege:

·         transferul datelor cu caracter personal către state despre care Comisia Europeană a stabilit că oferă un nivel adecvat de protecția a datelor cu caracter personal;

·         utilizarea unor contracte specifice, aprobate de Comisia Europeană, care le conferă datelor cu caracter personal același nivel de protecție pe care acestea îl au în Europa; sau

·         transferul datelor cu caracter personal către o entitate din Statele Unite, dacă aceasta face parte din Scutul de Confidențialitate, prin care i se impune să asigure o protecție similară datelor cu caracter personal partajate între Europa și S.U.A.

 

 

Urmareste-ne pe Facebook!
Cumpara bilete la concerte
-